Reinterpretarea războiului

Flirt cu bătrâna Europă

Motivaţia autorului

     Sceneta „ Flirt cu bătrâna Europa” a fost o adevărată provocare atât pentru mine, cea care a îndrăznit să-şi aştearnă ideile pe nişte foi albe, cât şi pentru cei ce au avut misiunea de a interpreta cât mai bine rolurile primite, de a intra în pielea unor personaje complexe şi deosebit de importante precum Hitler, Churchill ori Stalin.

Încă de la începutul activităţii, când bine conturate erau doar vagi idei şi reguli: respectarea temei,  plasarea „întâmplărilor” într-o anumită perioadă din istorie, am încercat să găsesc o modalitate prin care să redau ideea generală: războiul a fost, în fapt, o urmărire asiduă a unor anumite interese, o continuă promovare a unor ţeluri adesea stabilite de superiori şi impuse „supuşilor”.  Iar Europa, într-o aşa degringoladă de principii si de scopuri, nu a fost, în faţa unui crud război, decât o ...victimă. Tocmai aici a intervenit şi prima mare întrebare: cum pot fi redate toate acestea într-o mica piesă de teatru. Cum ar putea fi surprinsă în cuvinte şi gesturi desfăşurarea  unui conflict de mari proporţii cum a fost cel de-Al Doilea Război Mondial? Cum personajele masculine puteau fi uşor alese , gata să reprezinte, prin prezenţă şi replici, popoarele şi partidele politice din care provin, cu doctrinele şi mentalitătile specifice, singura soluţie de a rămâne aproape de subiect, fără a lăsa totul la nivelul imitaţiei, era transformarea Europei într-un personaj feminin  care să fie ţinta unor grupuri marcante: Aliaţii şi Puterile Axei. Desigur,  din aceste două mari blocuri, unele persoanje reprezintă, cu siguranţă, anumite simboluri: nazismul, fără îndoială, îl are ca exponent pe Hitler, alături de alte personalităţi loiale Reich-ului, în ordinea importanţei, Himmler şi Heydrich; comunismul U.R.S.S.-ist poate fi uşor subînţeles din principiile pe care Stalin le afirmă cu atâta convingere; Churchill, prim-ministru britanic, işi  expune  idei specifice poporului pe care îl reprezintă, precum libertatea, egalitatea etc.  Japonia celui de-Al Doilea Război Mondial îl are ca reprezentant pe nimeni altul decât împăratul Hirohito, iar S.U.A. işi fac apariţia prin preşedintele Roosvelt, iniţial glacial si neimplicat.

      Înainte de a trece la lupta propriu-zisă surprinsă în ultima scena, tensiunea dintre cele două alianţe exista cu certitudine, fiind conferita de diferenţele dintre scopuri, planuri şi mijloacele de îndeplinire ale acestora. Cu toate că Europa reuşeşte, într-un final, să-şi învingă nehotărârea şi să ia o decizie, preferând să-i urmeze pe Aliaţi după ce ideile purificării hitleriste şi violenţa mişcării o îngrozesc, este deja prea tarziu, căci conflictul nu mai poate fi oprit. La conştientizarea pagubelor provocate de război, învingătorii, cei pe umerii cărora atârnă marile decizii, îi promit distinsei doamne, sfâşiată şi  de război şi de neînţelegeri, că au înţeles ce trebuie să aducă viitorul: mai presus de toate, unitatea. Din păcate, această unitate nu ajunge să devină un ţel decât după o luptă crâncenă.

       Reprezentarea tuturor acestor fapte, într-o masură infinit mai mica faţa de ceea ce ne-a oferit realitatea secolului XX, a fost un prilej deosebit de a redescoperi trecutul, în forma lui glorioasă şi uneori crudă. Noi, cei ce am avut ocazia de ne implica în această activitate, ne-am reamintit că, europeni fiind, avem o istorie comună, o istorie ce trece de graniţele naţionale şi, cu toate acestea, ne aparţine întru totul. Simpatizând ori nu anumite popoare ori idei, mesajul rămâne valabil pentru toţi: UNITATE, PACE, ÎNŢELEGERE, mai presus de orice.

     Totodată, am reuşit să facem din comunicare o modalitate de a ajunge la anumite concluzii. Dezbaterile interminabile despre personalităţile acestuia, despre ideologii, desfăşurare şi consecinţe au trecut de timpul dedicat repetiţiilor, creând o legătură mai strânsă între noi, părţi dintr-o generaţie ce deja are câteva cuvinte de spus, determinâdu-ne să devenim mai informaţi, mai responsabili şi , bineînţeles, mai maturi.

Scenariu

PERSONAJE:

• EUROPA-continent feminin;
• ADOLF HITLER-om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut al Germaniei;
• HEINRICH LUITPOLD HIMMLER-criminal de război nazist şi important colaborator al lui Adolf Hitler;
• REINHARD HEYDRICH-politician nazist german, membru marcant al partidului nazist NSDAP, cu rangurile Obergruppenfuhrer in SS si general de politie.
• IOSIF VISSARIONOVICI STALIN- om politic sovietic, fost revoluţionar bolşevic devenit, după revoluţia din octombrie, conducător;
• WINSTON CHURCHILL-om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial;
• FRANKLIN DELANO ROOSEVELT-cel de-al trezeci şi doilea preşedinte al S.U.A.
• HIROHITO- cel de-al 124-lea împărat al Japoniei.
• alte state

SCENA I

(Într-o sală spaţioasă, mobilată elegant, un loc al întâlnirilor oficiale deosebit de importante; în mijloc, o canapea, iar în spatele acesteia si în lateral, fotolii şi scaune aranjate în cerc; în sala se află două grupuri, aşezate în părţi opuse: într-o parte, având în faţă pahare cu apă ori ceşti cu cafea, stau Roosevelt, Stalin şi Churchill, iar la cealaltă masă, Himmler, vizibil încordat de la atâta aşteptare, avându-l alături, cu un aer umil, pe Reinhard Heydrich, ce încearcă să-şi scuture uniforma pe care se poate observa semnul nazist. Impunător, însă enervat, intră,  pe o uşă laterală,  Adolf Hitler; trece fără să salute pe lăngă Aliaţi şi se aşază gânditor pe un scaun oferit cu stângăcie de Heydrich, luat prin surprindere. Aliaţii aruncă priviri zeflemitoare, zâmbind pe sub mustăţi răutăcios; Roosevelt încearcă, totuşi, să nu-şi trădeze implicarea).

WINSTON CHURCHILL(destul de încet, să nu audă decât Aliaţii): Cu ăsta ce mai e? Chiar azi şi-a găsit să facă nazuri?

STALIN(zâmbind): Cred că i-o fi venit factura la gaz, de-i aşa posomorât...

(Aliaţii, abia stăpânindu-şi hohotele, decid  să iasă, pentru a nu tulbura liniştea camerei.)

STALIN(justificându-şi ieşirea): Să mergem! Victoria-mi tresaltă deja în suflet şi-n minte, iar forţa ei nu mă lasă să stau locului o clipă. Să luăm o gură de aer! Natura le va fi întotdeauna prietenă trimişilor binelui!

(Nemţii privesc ironici; imediat, răsufla uşuraţi că pot rămâne singuri.)

HEYDRICH: În sfâââârşit! Prezenţa lor îmi tulbura disciplina minţii şi ideile despre Reich.

HIMMLER(înghiontindu-l puternic pe Heydrich):Heydrich, sunt sigur că marele Fuhrer va avea bunăvoinţa  să-ţi ierte îndrăzneala. Neghiobia ta, însă, de a pune frământările personale înaintea stării conducătorului, să-ţi fie ultima, căci de nu, nici nobleţea rasei nu-ţi va mai uşura pedeapsa!

(Heydrich salută milităreşte, reluând apoi aerul de supus.)

HIMMLER(către Hitler): Mein Fuhrer, singur şi mare stăpân al raţiunii noastre, ce întâmplare nefastă ţi-a zdruncinat încrederea în viitorul unei lumi purificate? Ce-ţi macină gândurile şi te abate de la idealurile tale înalte?

(Hitler se ridică de pe scaun şi începe să se plimbe cu paşi înceti prin sală.)

HITLER:Himmler, iţi mărturisesc: n-am reuşit să-nchid un ochi toată noaptea, gândindu-mă şi iar gândindu-mă. E o şansă, o şansă măreaţă, o şansă unică! Să profităm cât putem , prietene! În Ea stă întruchipat idealul meu cel mai înalt. Ea e calea spre împlinirea năzuinţelor noastre, ale tuturor. Trebuie s-o conving!

HIMMLER şi HEYDRICH(odată):Heil, Hitler!

HIMMLER:Voinţa ta să ne ghideze şi pe noi , Fuhrere!Dar, înainte de toate, ce plan ţi-a zămislit necuprinsa inteligenţă?cutez să-ntreb, ca un supus al neamului şi al dreptăţii ce sunt. Cum crezi c-o vei putea lega de tine pentru întreaga viaţă, dacă nu câştigându-i bunăvoinţa?

HITLER: Ăsta mi-e şi gândul...Sau, cel puţin, gândul de început . Ca s-o cuceresc, o să-mi pun în slujba iubirii nemărginite, şi ascuţimea minţii, şi voinţa neîngrădită. Voi folosi aceste arme, alături de vitala raţiune, şi , de-i nevoie, voi purta până şi-un Blitzkrieg cu eventuala-i nepăsare, asaltându-i judecata cu divizii de cuvinte măgulitoare dispuse tactic, pana când nehotărârea îi va capitula!

HIMMLER:Spune-i , mărite Fuhrer, că prin Ea, prin puterea Ei şi prin nenumăratele-i calităţi demne de luat în seamă, întreaga lume ţi se va aşterne la picioare.

HITLER: Ja, ja! Şi câte bogăţii îi stau împrejur; ce de podoabe atârnate pe sacrele ei  degete...Numai când mă gândesc la influenţa pe care aş putea-o obţine...Cum aş reuşi să joc pamântul pe brate cu Ea alături!

HEYDRICH: Mă gândeam eu , Fuhrere, că interesul poartă fesul, să-mi fie iertat. Şi încă ce mai fes, ha-ha!Exact cât Alpii Pennini. O alegere isteaţă, de altfel.

HITLER(bătând repetat cu pumnul în masă): Nein, nein, nein, nein, nein! Nu mă-nţelegi, netotule!Ea-i mai mult decât o forma de-a ajunge la resursele materiale, e cea în care o întreaga cultură şi-o nobilă origine işi aşteaptă izbăvitorul!Dar la ce remarcă să mă aştept de la tine, Reinhard Heydrich!? Doar n-ai fost dat degeaba afară din marină, ci pentru bine stabilitele si respectatele  principii morale...ce-şi lipseau cu desăvârşire.

HIMMLER: Heydrich , gândeşte în profunzime ideea, apoi dă-i formă! Nu mai folosi , în preajma Fuhrer-ului, remarci prosteşti ori prostii de remarcat, iţi ordon. De nu, vom crede că frumosul tău cap, bine aşezat pe trupul unui aşa sportiv, este ca o armură a unui cavaler din vremea lui Heinrich  I, expusă într-un muzeu contemporan...

HEYDRICH(plin de speranţă): ...învechit, dar plin de înţelepciunea istoriei?

HIMMLER: Da’ de unde? Strălucitoare pe dinafară, dar goală pe dinăuntru.

HITLER: Was is das?Vă certaţi, aici, acum, când interesele omenirii cer înţelegere şi disciplină!? Încetaţi, altminteri daţi de necaz!

HIMMLER şi HEYDRICH: Numai să nu fie gaz!

(Hitler le aruncă celor doi o privire severă, iar aceştia încetează, începând să se gândeasca la posibile soluţii pentru frământările Fuhrer-ului)

HIMMLER: De-am şti ce-au pus şi inamicii la cale...

HEIDRICH(încercând să-şi repare greşala de mai înainte): Dar asta s-ar putea lesne afla, Fuhrere. Ne trebuie nişte spioni bine instruiţi, care să le culeagă unul câte unul secretele! Sau, şi mai bine, nişte spioane. Eu propun...

HITLER(întrerupându-l violent): Nein , nein, nein!Halt! Ştiu ce gândeşti, netrebnicule, dar îti spun: nici să nu mai pomeneşti de aşa ceva. Nu te-ai convins singur că ideea ta de a deschide salonul Kitty a fost o mare nerozie? Auzi la el, să pui microfoane într-un bordel de lux!Dar ce-ţi trecea prin cap?

HIMMLER: La cât e de liber spaţiul, cred c-ar putea trece pe acolo, neoprită de vreun axon ori de vreo dendrită, şi macheta unui submarin!

HITLER: Încetează! Încetează! Jeder tut’s auf seine weise, până la urmă! Însă tot cu o incertitudine rămân: în locul delegaţilor străini, cum naiba au cazut în plasă tot ai noştri? Ah , ce munca îngrozitoare am mai avut şi-atunci. Mai-mai că-mi făcusem un program: Gestapo dimineaţa, Gestapo la prânz, Gestapo seara!

HIMMLER: Istovitoare perioadă, într-adevăr, însă fără deciziile tale drepte, de adevărat conducător, am fi fost pierduţi. Într-o aşa amestecătură de înalţi trădători, de conspiratori insolenţi sau, mai rău, de încăpăţânaţi neglijenţi, cine oare, în afară de tine, marele nostru Fuhrer, ar fi putut cerne răul cu mai multă precizie, sortându-l pe categorii:”Spre închisoare”,  „Spre lagăr”, „Spre zidul din spate”...

HIMMLER şi HEYDRICH ( salutând): Heil, Hitler!

(Hitler işi reia plimbarea, cufundat în gânduri)

HITLER: Linişte! Şi-ascultaţi-mă. Planul spre a o obţine e acesta: întâi de toate, o să o întâmpin cu cea mai mare politeţe; măgulită peste măsură, voi avea atunci şansa să-i spun  ce mă frământă de la 1918 încoace; cum eu , o inimă bravă, gata de fapte mari, n-am nici măcar un „spaţiu vital” unde să-mi întind braţele istovite.

HIMMLER: Mai spune-i , Fuhrere, cum ne doare, pe noi, toţi ai tăi supuşi, s-o vedem murdară din cap până-n picioare, pierzându-şi nobletea pe zi ce trece. Unde-s  frumoşii ei ochi albaştri de-altădată, unde-i sunt  părul blond şi pielea albă?

HEYDRICH: Apoi fă-i cunoscute ideile de viitor, conducătorule: cum, supunându-se voinţei tale, ar putea deveni cea mai importantă Doamnă între continente, cum ai de gând să-i cercetezi fiecare parte şi să-i redai rangul de altădată.

HIMMLER: Şi, Hitler, îi vei aminti, desigur,  cum îşi va dobândi unitatea morală prin tine: un singur suflet într-un singur trup, nedivizat, neciopârţit prin graniţe în sfere de influenţă ori sfere de neglijenţă.

HITLER: Iar de nu acceptă, fiţi pregătiţi, o să iau ce mi se cuvine cu forţa!  Să chibzuim bine răpirea, căci Europa, cu sau fără voia ei, va fi, până la urmă, a mea!

SCENA II

(În timp ce Hitler îşi rosteşte ultima frază, Aliaţii, binedispuşi, se întorc în sală. Naziştii se prefac că ies prin partea opusă, dar rămân după uşă, ascultând urmatoarea discuţie.)

CHURCHILL: Dar, pentru Dumnezeu, Roosevelt, nu pierzi nimic dacă ne ajuţi să-i obţinem bunăvoinţa. Da, ştim, principiile, doctrinele, ideile, „splendida izolare” pe care  tind să cred că aţi împrumutat-o de la vechea mamă...Dar acestea nu scuză nimic. Mai gândeşte-te. Până la urmă, orice conflict de mari proporţii se destramă prin oameni de mare întelepciune!

ROOSEVELT: În numele lui Monroe, încetează odată cu persuasiunea asta  şi lasă-mă să decid singur. America, americanilor! Mi-ajunge titlul de „arsenal al democraţiilor”, pentru moment.

CHURCHILL: O.K., O.K., dar când o să ajungi vecin cu un continent stăpânit de „omul anului” şi poate unul dintre supuşii lui Hirohito, să nu abdici de la faimoasele principii. Atunci, zău că măreaţa renunţare ar face-o şi pe Statuia Libertăţii să se cutremure de râs. (CHURCHILL scoate dintr-o cutie o pipă, dar cum nu găseşte cu ce să o aprindă, îl roagă din priviri pe Stalin să-i împrumute.)

STALIN: Net, ya!

(Enervat, Churchill se reîntoarce spre Roosevelt, care-i zâmbeşte ironic.)

ROOSEVELT: Lend&lease, my friend!

(Churchill se lasă pe spătarul scaunului, încântat şi relaxat.)

CHURCHILL: O, Cuba, dulce Cuba, e  copleşitor să-ţi simt aroma întreagă in nişte foi de tutun. O, Cuba, scumpă Cuba!

STALIN: O, net! Yevropa !

CHURCHILL: Yes, Stalin, you’re right! Europa e cea despre care trebuie să vorbim. (adoptă o atitudine serioasă, în contrast cu cea de dinainte, şi începe să se plimbe încet prin sală.) Niciun om pe lume nu-i doar un ostrov, stingher şi de sine stătător. Fiecare om este o bucăţică din Univers, o parte din întregul cel de căpetenie. Dacă marea îi smulge cu valurile un bulgăre, Europa este împuţinată, aşa cum ar fi orice bulgăre de pământ, ori moşia ta, ori a prietenilor tăi. Moartea oricărui om mă vatămă pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. De aceea, niciodată să nu faci întrebare: pentru cine bat clopotele? Pentru tine bat.

 ROOSEVELT: Daca nu aş şti că reciţi din John Donne, aş spune că meriţi Premiul Nobel pentru literatură.

CHURCHILL(flatat): Nu sunt departe de el, nu sunt atât  de departe! Dar, să revenim. Mai avem câteva clipe până când ea, în carne şi oase, în ţară şi relief, o să sosească. Să ne pregătim. Eu propun să o atragem cu libertatea. Să-i pictăm viitorul în nuanţe democratice şi să-i zugrăvim lumea în deplină armonie. Până la urmă, e o Ea! Ce altceva ar mai putea s-o convingă?

STALIN: Puterea poporului? Ha-ha! Şi cui o să le mai cânte oamenii imnuri? Cui o să le mai fie subordonate interesele, dacă nu statului insuşi? Să-i spunem, mai degrabă, că o aşteaptă timpuri pline, că o să-şi cureţe mâinile murdare încă de noroi numai printr-o rapidă colectivizare şi urbanizare, şi de nu acceptă condiţiile, s-o ameninţăm cu represiunea idealurilor răzvrătite.

CHURCHILL: Dar, Stalin, asta e de neconceput. Să ameninţi o lady? Oribil! În ce să mai crezi, dacă nu în etichetă şi în bun simţ!

STALIN: Aş! În etichetă şi-n bun simţ, auzi! Eu, domnilor, eu cred în Marx şi-n Lenin.

ROOSEVELT: Să nu credeţi că aş avea vreun interes, însă mi-e imposibil să nu mă amestec. Aşa că încetaţi. Vă dau doar un sfat prietenesc: spuneţi-i ferm că o doriţi dezarmată şi cu mijloacele de apărare reduse la minimum.

STALIN: Dar e paradoxal, aşa o sa creadă că vrem, mai apoi, să profităm de bunătatea ei. Şi, lipsită de arme şi de organizare, să-i impunem condiţiile după bunul plac.

CHURCHILL: Nu-i rea deloc ideea , Roosevelt. O lady se va lăsa întotdeauna impresionată de fermitate în convingeri şi de tărie de caracter. Punct ochit, punct lovit, preşedinte.

ROOSEVELT: O, dar câtă subtilitate, prietene. Ai zis bine. Era punctul 4 din cele 14 ale lui Wilson.

CHURCHILL: Şi nici măcar nu mai avem nevoie de încă 13 pentru a obţine mult râvnita comoară. Ea e atât de slabită şi de îngreţoşată de război, încât pretenţiile i-au decăzut de mult.

STALIN: Pretenţiie, poate, dar avuţiile, net!

CHURCHILL:Ce mari avuţii pot exista într-un muşuroi? Doar Europa e un muşuroi de cârtiţe. A spus-o Bonaparte.

STALIN : Dar un pământ săpat de cârtiţe e întotdeauna aerisit şi bun pentru viitoare plantaţii.

ROOSEVELT : Şi dacă aceste cârtiţe oarbe o să-ţi distrugă rădăcinile ?

CHURCHILL : După ce şi-au făcut treaba, ar trebui aduse la lumină şi metamorfozate.

ROOSEVELT : Idee strălucită, însă inamicii se gândesc mai degrabă la exterminare  decât la metamorfozare.

CHURCHILL : Şi apoi, o cârtiţă nu poate fi transformată decât  într-o creatură târâtoare !

ROOSEVELT : O creatură târâtoare nu are principii, pentru că nu se poate înălţa.

STALIN : Dar poate fi condusă uşor ! Prin natura ei, e un supus fidel.

CHURCHILL : Şi şerpii se târăsc, Stalin. Nu ţi-aş dori să conduci republica unor şerpi veninoşi.

STALIN : Şerpilor le place să se ascundă în vest. Acolo au un climat mai favorabil.

ROOSEVELT : Prostii !Prostii ! Să vedem cum o să-ţi convină prietenii din Est ai lui Hitler. Din îndepărtatul Est, vreau să spun.

CHURCHILL : Roosevelt se referă la estul galben cu ochi oblici .

ROOSEVELT: M-am implicat prea mult în problemele  voastre, pare-se. Rămân cum am stabilit: distant şi rece. Deci, de nu vreţi ca din Aliaţi  să deveniti Alienaţi, ajungeţi odată la un consens.

(Stalin şi Churchill işi strâng mâinile, încercând să facă acelaşi gest şi cu Rossevelt, care se abtine, glacial).

CHURCHILL : Să nu uităm ca nu suntem singuri. Turnul Eiffel ne susţine.

STALIN(cu dispreţ): De sus, ca-ntotdeauna.

SCENA III

(În timp ce Aliaţii rostesc ultimele  cuvinte, în sală işi face apariţia mult-aşteptata Europa, domniţa obosită, cu o vestimentaţie specifică jumătăţii secolului XX ; unele detalii denotă, însă, o totală lipsă de îngrijire : părul îi este destul de răvăşit, rochia este pe alocuri peticită cu diferite steaguri, unghiile îi sunt diferit colorate. După ea, intră în sală alte câteva state –personaje purtând culorile steagurilor respective- şi, la sfârşit, se strecoară şi Hirohito, împărat al Japoniei.)

EUROPA : Oh, cât sunt de răvăşită. Unde mi-e calmul de-altădată ? Unde mi-s supuşii credincioşi ? Unde-s armonia şi bunăstarea ? Vai, s-au dus toate. De echilibru economic, nici n-am ce să mai spun. Atât sunt de strâmtorată financiar, încât a trebuit să vin pe jos până aici. Îngrozitor ! Cunosc războiul încă din tinereţe, din Antichitate vreau să spun, dar acesta mi-a ajuns până peste munţi. Mă declar sfâşiată : mi se desprind plăcile tectonice de atâta durere !

(În timp ce-şi spune micul discurs, Europa caută un loc unde să se aşeze, susţinută fiind  încontinuu de braţe  de statele din spatele ei. Imediat după ce  aceasta intră pe scenă, Aliaţii se ridică de la masă, aleargă în spatele canapelei, iau un scaun şi i-l aduc Europei. Roosevelt participă doar ..privind, şi o salută politicos, dar rece. Simultan, de după uşă vin , repede, naziştii. Aleargă în partea opusă a camerei, iau şi ei un scaun şi i-l aduc în faţă Europei, poftind-o să se aşeze . Europa face un gest de mulţumire, însă când vrea să aleagă un loc, cele două tabere încep să se certe).

CHURCHILL : Permiteţi-mi, distinsă doamnă !

HITLER(autoritar): Îi ofer EU  un loc frumoasei Frau. Poţi să te superi.

STALIN : Dar chiar mă supăr. Cum aş putea-o lăsa să se aşeze pe un scaun aşa dur ? Îi trebuie ceva mai comod.

HITLER : Cred că eşti destul de inteligent încât să nu te opui.

STALIN : Spasibo, însă aş fi cu adevărat netot dacă ţi-aş lua de bună remarca.

HITLER : Spune o minciună suficient de tare şi suficient de mult şi lumea o va crede !

CHURCHILL : Hitler, dă-ne voie ! Suntem o majoritate, reprezentăm interesele unor popoare. Iar aceste popoare vor ca tu, neamţ insolent, să ne laşi să-i oferim Europei un scaun!

HITLER : Încă se mai crede că progresul uman, oricât ar fi de neînsemnat, provine din mintea majorităţii, şi nu din capul unui om.( din Mein Kampf)

(Roosevelt se pregăteşte să remedieze situaţia şi să spună ceva, dar împăratul Japoniei o ia înainte, spunând ceva în japoneză, scoţând sabia şi ameninţând cele două grupuri. Europa , văzându-se ignorată, pleacă dispreţuitoare de lângă Aliaţi şi nazişti, şi se aşază pe canapea, în mijloc.)

HITLER : Danke, Hirohito. Dar ai intervenit prea târziu.

( Hirohito îi răspunde , tot în “japoneză”. Imediat, cele două grupuri se aşază lângă Europa, de-o parte şi de alta a ei, personajele fiind cât mai curtenitoare.)

EUROPA : Dar ce căldură îngrozitoare. Mi s-a făcut aşa sete.

(Churchill şi Himmler-acesta din urmă la ordinele lui Hitler- merg  după o ceaşcă plină cu ceai, respectiv un pahar cu bere).

CHURCHILL : Vă rog, stimabilă, să gustaţi din acest ceai englezesc deosebit de bun.

HITLER : Ceaiul nu-i bun pe o vreme ca aceasta. Câteva picături de bere nemţească de primă calitate, ca toate produsele noastre, de altfel, o să vă facă bine.

CHURCHILL : Sunt  sigur, lady, că vă displac total băuturile alcoolice. Doriţi, bineînteles, să dispuneţi de raţiune în următoarele decizii. Vedeţi doar unde poate duce consumul regulat de bere(arată spre Hitler, dispreţuitor).

HITLER:  Insist, doamnă, să gustaţi această revigorantă băutura. Tăriei morale de care daţi dovadă nu i s-ar potrivi defel un amărât de ceai.

EUROPA : Încetaţi, sufăr de o durere cumplită de cap. Nu-mi place deloc ceaiul...şi la fel de mult urăsc berea. (abia vorbind)Tot ce mi-am dorit a fost un pahar cu apă.

(Se întâmplă la fel ca mai înainte,doar că de data aceasta Hitler ajunge primul. Neîndemânatic, însa, varsă apa pe rochia/fusta distinsei doamne, iar aceasta scoate un ţipăt. Prevăzător, Stalin vine cu un servetel cam mototolit.)

HIMMLER : E timpul, Fuhrere !

HITLER(catre Europa) : Iartă-mi stângăcia, Europa. Dacă nu m-am purtat conform regulilor politeţii, e pentru că dorinţa  aceasta  de a-ţi sta alături e copleşitoare până şi pentru Mine. Voi fi ferm, deci, ca-ntotdeauna. Iţi cer acum, clar şi răspicat, (Hitler face binecunoscutul gest), să mă urmezi. Să mă ajuţi şi să-mi accepţi ajutorul.

EUROPA(uimită) : Dar eu....

HITLER : Nu, nu-mi răspunde. Vino doar cu mine, Frau. Te-aşteaptă , glorios, viitorul. Departe de minciuni care să subjuge popoarele, iţi voi reda puritatea şi te voi adula. O Europa curată, o Europă puternică, o Europă  supusă unui singur om. O Europă sănătoasă, bravă, curajoasă, ca mine. La dracu’ cu democraţia şi cu liberalismul. De unde până unde egalitatea ? Oare nu-i treaba celor puternici să-i conducă pe cei slabi ? Oare n-ar plânge orice viteaz văzându-te sfâşiată de inferiori ? Oare n-ar urla orice inimă pură găsindu-te în mocirla pretinsei egalităţi ? Babilon gata de prăbuşire ! Cum aş putea concepe viaţa privindu-te decăzută şi pierzându-ţi ultimele urme ale nobleţii ? Mi-au spus-o atâţia, de milioane de ori : suntem oameni, suntem la fel, avem aceleaşi drepturi. Dar de cand vulturii sunt prinşi în gheare de şoareci, şi de când leii sunt sfârtecaţi de gazele ? Oare nu aşa a spus natura : ca cei nobili şi tari să se hrănească chiar cu cei neajutoraţi ? Oare nu e dreptul meu, o, crudo, să extermin răul de la rădăcină şi să purific rasa ariană ? Decât într-o lume de creaturi care se târăsc, mai bine mort ! Te rog, dă-ţi consimţământul. Am planuri mari, am idei sfinte. Nu-mi sta împotrivă, atât îţi spun. De tine depinde totul.

CHURCHILL : Nu-l asculta, doamna mea. De unde şi până când brutalitatea să-nlocuiască vorba buna ? De când ne dăm consimţământul la a fi ucişi ? De când aprobăm tăcuţi masacre şi zâmbim când oamenii sunt duşi în lagăre ? Priveşte aici , Europa ! Îndreaptă-ţi triştii ochi spre noi, bieţi aliaţi, care ne luptăm de ani pentru bine si distrugerea răului. Îţi dăm libertatea deplină, îţi oferim egalitate între oameni...

STALIN : Chiar luptându-ne cu ideea de proprietate privată...

CHURCHILL : Te întreb, înţeleapto, oare nu-ţi doreşti şi tu tot pacea si echilibrul ? Oare nu te-ai săturat de atâtea lacrimi vărsate şi de sângele care-ţi inundă fiecare bucăţică din teritoriu ? Nu ţi-a ajuns până peste cap tumultul acesta al luptelor continue ? Iţi spunem, iubito, dacă accepţi să mergi cu cel ce tocmai te-a atras prin răzvrătire, o să te pierzi pentru vecie, şi prin tine, o să fim pierduţi şi noi. Chibzuieşte bine !

(În timpul acesta, Roosevelt şi Hirohito au un schimb de cuvinte, iar după gesturile lor, dau semne de neînţelegere.)

HITLER : Ei, ai hotărât ?

(Europa se retrage spre Aliaţi, speriată.)

HITLER : Aşa deci, constat cu dezgust că am ajuns şi aici. Să mă văd dispreţuit şi neînţeles de singura de la care mai aşteptam o urmă de respect ! Fie, rămâna aşa ! Rămână asa sentimentele tale, vreau să spun, trădătoareo, căci situaţia se va schimba chiar acum. Cu sau fără voia ta, mă vei urma.

(Sub privirile uimite şi speriate ale Aliaţilor, Hitler o ia în braţe pe Europa şi, apărat de  nazişti, se îndreaptă spre ieşire. Roosevelt şi Hirohito observă prea târziu şi ies odată cu ceilalţi. Pe fundal se aud sunete de luptă, iar la sfârşit, focuri de armă. După câteva momente, Aliaţii reintră în sală  cu Europa, slăbită, palidă,de mână.O ajută să se aşeze pe canapea şi îi oferă îngrijiri.)

CHURCHILL (extenuat): Am reuşit, am reuşit, prieteni. Lupta a fost grea, Europa e slăbita după o asemenea întâmplare. (în genunchi lângă canapea) Dar, dragă, îţi promitem solemn : de azi înainte, nu vei mai trece prin aşa momente cumplite. Te vom apăra cu preţul vieţii, ne vom pune în slujba ta demnitatea şi dragostea pentru omenire. Vom lăsa la o parte egoismul, caci demonii iubirii de sine şi a propriilor interese macină sufletele încontinuu, până la distrugere. Jurăm, Europa, că vom fi , de azi înainte, uniţi.

(Persoanejele-state işi strâng mâinile, se îmbrăţişează, doar Stalin stă mai retras.)

STALIN : Dar Roosevelt şi împăratul unde au rămas ?

(Imediat se aud două sunete foarte puternice, ca şi cum ar fi explodat două bombe).

EUROPA : Opriţi, vă rog, lupta. Oameni ca voi sunt şi la Pearl Harbour, oameni sunt şi la Hiroshima, oameni şi la Nagasaki. E prea mult.

(Intră Roosevelt, trist)

ROOSEVELT : Războiul s-a sfârşit. Nu mai e nimic de făcut. Să ne bucurăm. Poate că anii de pace ce vor urma vor reuşi să echilibreze prin armonie groaznicele fapte ale prezentului.

CHURCHILL : Îţi jurăm credinţă, Europa !

EUROPA: Vai, dragii mei, dacă acesta va fi întotdeauna preţul unităţii, vă jur că mai bine  îmi voi îneca insulele în mare şi voi cutremura munţii, decât să-mi mai înroşesc pământurile şi apele cu sângele atâtor nevinovaţi.