Numele intervievat * Gheorghe Costache Pădurariu

Locul naşterii * comuna Mirosloveşti

Data naşterii * 17 august  1927

Profesia * pensionar, fost şofer de transport marfă

Nume intervievat * Maria Pădurariu

Locul naşterii * comuna Mirosloveşti

Data naşterii * 2 mai 1932

Profesie *casnică

Nume intervievator * Teodora Vieru

Locul naşterii * municipiul Paşcani, jud. Iaşi

Data naşterii * 19 iunie 1996

Interviu realizat în anul 2013, la data de 1 decembrie .

 

Teodora Vieru : Cât timp aţi fost plecat în refugiu şi cum a fost viaţa in perioada respectivă?

Costache Pădurariu :  În ’44 am fost refugiat în comuna Mirosloveşti, care o fost pe front cu cazematile care au fost pi linia frontului, pi la Brăteşti care mergea la Tg. Neamţ sau Tg. Frumos, Tg. Neamţ, şî ,cum sî mă exprim eu aici, în primavara lui... Da’, da în luna lui, nu, nu, eu, eu am fost refugiat cu subcintu’ militar, cum spunea atunci, şî ne-o dus, ca sî, tinerii din localitate din comuna Mirosloveşti care am fost născut, am fost evacuaţi că daca vine ruşii să nu ne ieie şi pe noi prizonieri. Şî ne-o evacuat, prin luna lu’ martie-aprilie, cam aşa ceva, anul 1944. Da-nainte de-a ne refugia, începând din tomana lu’ 43 până-n 44, o făcut pregătiri pentru noi, un fel de-antrenament ca sî putem merge pe jos, să ne poată evacua. Şî ne-au evacuat şî ne-au dus în jos şî o dat Dumnezău ş-n postu’ mare, în zăua Floriilor, o venit un viscol di trei zâli di stăteam pe la casele oamenilor, care cum ne-o putut primi atunci, cî eram, cum sî spun eu,... în un fel di campanie care ni comanda, nu eram de capu’ nostru. Ş-apăi după ci s-o liniştit vremea, ne-o luat şî ni-o dus şî ne-o evacuat.

Maria Pădurariu : Când am vazut cî s-audi tunurile la Moţca, o venit pân’ la Moţca, şî s-aud tunurile şî bubuind, ne-am refugiat la Spieşti, peste Moldova, in zăvoi. Era un zăvoi straşnic ş-am facut cort ş-am stat în corturili celea de-acolo pân-o vinit ruşii, nu ştiu pi ci dată-o vinit ruşii /Costache: În 44, nu in 44 o rupt frontu’./. Şî când am auzât cî văleu in iaznoapti vin ruşii, vin ruşii, am fugit din zăvoi, s-am venit acasă. Acasă când am venit zâci ci sî făcem ca vin ruşii peste noi, ci sî făcem? Haidem divali la bădie Anică, să stăm cu toţii-ntr-un loc, cere-o muri, o muri, care-a trăi, a trăi. Şî ne-am dus acolo. Când ne-am dus acolo, ne-o evacuat la Costache a lu’ Durăchel /Costache: A lu’ Ipati./, a lu’ Ipati, da. Acela avea un adăpost mare cât camera asta ş-avea o încăperi aşa mică şî deasupra stog, şî nu, nu ştia ruşii. Ş-am luat căruţa, vacili, calul şî ne-am dus cu tăti acolo. Dimineaţa o venit ruşii. Când am văzut ruşii, nu ni puteam răsufla. O venit vai, vai, vai ! o văzut căruţa cu calu’, o-nhămat calu’ şî ne-a luat şî ghiciuşca şî căruţa şî cal şî mânză, ne-o luat tăt ruşii şî s-o dus. Noi plângeam şî boceam după iapa de nu mai ştiam. Şî ne-o luat tăt ruşii şî s-o dus şî noi am rămas acolo ca huliu-n zăvoi. Nu ne-o făcut nica, nu, cautau carni /Costache: Care-o-nceput sî mai puie, Lăcrămioara, o fost un moş, frate de-a lu’ mama, vase de holbură, la Verşeni. Probabil că tot aşa o vrut să ieie ceva şî s-o opus şî l-ompuşcat pe loc./, l-ompuşcat pe loc acolo ruşii. Ş-am venit de-acolo-napoi acasă, din zăvoi, de-acolo de la bădia Anică. Ş-am venit acasă. Când am venit acasă, in şură la mine la bunicu’ erau soldaţi răniţi şî nu puteau merge cu galoane, aceia erau tăţi cu galoane /Costache: O fost ofiţeri, da./. Ş-o venit de la ruşi iară de-acei mari şî tari, de-acei mari, şî i-o luat di p-acolo, trii erau, şî i-o luat de-acolo din şură, di mână, cât îl târâia, cât îl duce, şî l-o dus în grădină, dor tu ai fost în grădină, aşa la capătul grădinii era un dâmb, şî l-o, cel dintâi n-o ştiut ci face cu el, şî l-o pus să se uite divali şo făcut pac! L-o-mpuşcat, şî s-o dus ca pasărea când o tai divali, şî i-o dus pe aceia trii tăţi şî i-o dus acolo-n deal şî i-o-mpuşcat ruşii pi tăţî. Şî unu o luat din buzunar actili şî le-o zvârlit /Costache: Ca să nu sî mai ştie despre cine era vorba./. Şî când le-o zvârlit, noi le-am luat di pe-acolo. Era din Tg. Neamţ. Săracu’. Da, români tăţi au fost, dacum. Unu, mai diştept ca toţi, o vinit la bătrăna s-o zăs:<< Mătuşî, dă-ni o cămeşă de-a nitali. Dă-ni o cămeşă.>> << Da’ ci sî faci cu cămeşa?>> <<Dă-mi o cămeşă că eu-s din Dăvideni şî vreu să fug acasă. Bătrăna s-o dus dar [10 min neclar]/ Costache: Nu era,nu era chiar aşa de mult, frica era mare./. Şî sî duce bătrăna şî-i caută-o cămeşă şî-i dă ş-o zvârlit tăt di pi dânsu’ ş-o luat cămeşa ceia ş-o găsit o aţă-n ogradă şî s-o-ncins ş-o văzut grebla, da’ nu ştiu eu n-am vazut grebla, nu ştiu cum o vazut-o el ş-o pus grebla-n spinare şî du-ti. Şî s-o dus ca după nu ştiu câti luni o venit la noi după război, să-l vadă, să-i mulţumeacă babii dacă mai trăieşte că i-o dat cămeşă şî el o scăăpat cu zâli şî iaca o venit din război.

 

Elena Amaritei ne povesteste cum ea, impreuna cu familia acesteia, a fost refugiata in anul 1944 in comuna Prunisor din judetul Severin.Intr-o zi tatal acesteia a venit acasa si a anuntat familia ca sunt nevoiti sa plece in refugiu deoarece frontul se apropia.Au impachetat ce s-a putut lua, au fost transportati cu o caruta la gara, de unde au plecat spre zona de refugiu. Datorita unchiului sau si a modului in care au fost repartizati, ni se relateaza cum ca au avut norocul de a locui la o familie instarita, care le-au pus la dispozitie, atat casa, cat si anexele acesteia, dar si resursele pe care familia respectiva le avea la dispozitie. In schimbul acestor favoruri, mama intervievatei avea grija de gospodarie in timpul zilei, cat proprietarii erau plecati la munca, iar tatal acesteia a renovat casa gazdelor pentru sarbatorile de paste.

In luna Septembrie au reusit sa plece inapoi inspre casa, dar din pacate drumul acestora s-a mai oprit o perioada de timp la Marasesti datorita faptului ca sinele de tren largite in prealabil pentru vagoane cu ecartament rusesc au fost stramtate pentru ecartament romanesc doar pana in acea localitate. Tot la aproximativ 6 luni de atunci au reusit sa ajunga acasa, unde au gasit doar urme ale fostelor locuinte sau cladiri. Totul era daramat in acea zona, ca de asemenea si cele 3 case aflate in proprietatea familiei. Elena Amaritei spune ca atat de mare era impactul emotional si psihologic, incat reusea sa afecteze pana si copiii. Cu toate acestea, familia ei a reusit, dupa ceva timp, sa isi reia viata cotidiana de dinainte, dar, bineinteles, ramanand cu sechele legate de acea perioada nefasta.

În primăvara anului 1944, pe când oameni simpli se pregăteau de sosirea sfintelui Paște, ruși au năvălit în satul Hărmăneștii Vechi, și au luat ce au apucat. Ca urmare, noaptea, îngropau în pământ lucruri de valoroase, precum haine, pături, covoare; și-au făcut provizii, atât cât au crezut că este necesar, și  a treia zi de Paște, familia doamnei Natalița Iosub, împreună cu alte șase familii, au fost nevoiți să părăsească acele pământuri. Înainte de a ajunge să traverseze cazematele, de pe dealul Ruginoasei, rușii au început să tragă în ei. Nu au existat răniți, dau au fost ucise câteva oi. Doamna Natalița povestește că a trebuit să meargă târâș, pe burtă, folosindu-se de coate și genunchi. După ce au trecut granița, au rămas în Pădurea Iuganelor, lângă Șcheia, pentru trei zile. În a doua zi din perioada șederii lor, au fost vizitați de militari, cerându-le să părăsească pădurea, dar aceștia nu i-au ascultat și au mai rămas încă două zile, ajungând să regrete decizia lor. În aceeași noapte, au venit niște soldați nemți, și le-au verificat animalele, în căutarea unei vite grase, și au optat pentru o vacă gestantă. Aceștia au ucis-o sub privirile proprietarilor speriați și îngroziți de cruzimea de care dau aceștia dovadă. A doua zi, au venit soldații români, cerându-le să-i însoțească în altă zonă, ducându-i, mai apoi, în județul Bacău, într-un sătuc pe marginea Siretului, numit Costei. Membrii familiei doamnei Natalița au fost primiți de o familie, ea și fratele ei fiind cazați într-o magazie, iar părinții lor dormind afară, în căruță. Au locuit acolo aproximativ șapte luni, ajutând familia gazdă, adunând cânepă din Siret. În iulie, aceștia au dorit să părăsească sătucul, dar nu au reușit. În drumul lor spre graniță, pavat de gloanțe, au fost întorși, și, pe parcurs, caii le-au fost schimbați cu niște cai „stricați”, unul având un ochi lipsă, altul un membru. În august, când necazurile au fost amplificate de ruperea frontului, doamna Natalița a fost supuse unei torturi psihice: în fața sa, au intrat în râu doi soldați germani, călare. Caii s-au zbătut, soldații au ieși afară, dar animalele au murit. Când au primit permisiunea de a se întoarce acasă, aceștia erau plini de speranță, dar au rămas dezamăgiți, găsind casa dărăpănată, îngrădită de buruieni, cu geamuri și uși schimbate, lipsă, câinii morți, în legătoare..

 

NUMELE INTERVIEVATULUI: ŞTEFAN COŢOVANU

VARSTA: 77 ANI

OCUPAŢIA: AGRICULTOR

DOMICILIUL: RUGINOASA, IAŞI

 

NUMELE INTERVIEVATORULUI: GRIGORAŞ DIANA-CRISTINA

VARSTA: 17 ANI

OCUPAŢIA: ELEVA LA COLEGIUL NATIONAL „MIHAIL SADOVEANU”, PAŞCANI

DOMICILIUL: RUGINOASA, IAŞI

 

DIANA GRIGORAŞ: Cum a început războiul?

ŞTEFAN COŢOVANU: Păi, a fost declarat, cum ţi-am spus. Era, în ţară la noi..era regele Mihai şi mareşalul Antonescu, Ion Antonescu. Ei, şi  au declarat război, că nemţii ne-au pus pe noi, pe noi, românii, să declarăm război la ruşi, Deci noi eram cu nemţii, ştii. Şi am declarat război. După asta au venit, au trecut graniţa aici la Prut. Dar noi fiind aici, cu cazematele astea( nu se înţelege)...şi au mai fost celelalte de la Mărăşeşti, aici i-am oprit pe ruşi. Şi a fost cât a fost aici frontul , şi pe urmă frontul a mers...

Đ.G.: A doua întrebare: cum era viaţa de zi cu zi?

Ş.C.: După război sau înainte de război?

D.G.:Şi în timpul războiului, şi după...şi eventual o comparaţie între cea de dinainte de război şi cea de după.

Ş.C.:Înainte de război era o viata foarte liniştită. Fiecare îşi vedea de treburile lui, oamenii practicau agricultura, adunau cerealele pentru un an de zile, creşteau animale pentru consum. Când am plecat în refugiu aveam vreo sută şi ceva de păsări. După război era mai greu că...agricultura până ce s-a pus la punct...că rămasese tot aşa, nearat, nesemănat. Ceea ce au avut oamenii s-a pierdut de pe acasă. Dacă au plecat cât puteau să ia?..în refugiu când au plecat. Au luat saci cu ce aveau de îmbrăcat şi restul a rămas acolo. Ei, când au venit nu mai era. Casa era goală, era furat tot..nu mai era nimic, ştii. Şi a fost mai greu după război. Pe urmă... în continuare..tot aşa...(nu se înţelege)Un timp până s-a instalat regimul comunist.  Au pus să dea oamenii, pentru pământ, nişte cote...(nu se înţelege)..nişte cote pe cereale,şi tot mai mult. An de an creşteau ca să ...omul să se lase păgubaş de..aşa...şi să dea pământul la colectiv, ştii.. asta a fost in timp. Dar după război aşa a fost: mai greu , inţelegi? (...) Că am intrat sub dominaţia comunistă, ne-au condus ruşii. Regele a plecat din ţară, nu mai era ...şi eram conduşi de ..Stalin. După ce a murit Stalin au fost Brezhnev..şi toţi ăştia.

D.G.: Care erau condiţiile climatice? Iernile erau mai aspre?

Ş.C.: Erau multe ierni mai grele, erau ierni cu multă zăpadă şi viscol. În schimb, erau bogate, că, dacă se punea zăpada pe câmp...Şi erau ierni mai stabile, nu era aşa o alternanţă. Când veneau lunile de iarnă, era şi iarna, inţelegi? Începând de la jumatea lui noiembrie, şi chiar în decembrie,  începea să ningă, era frumos, se punea zăpada, bătea vântul că erau viscole, iar prin..jumatea lui februarie se cam ducea zăpada, începea să fie primăvară. Erau nişte ierni aşa...foarte echilibrate, cum să spun, nu ca acum: când e iarnă mai multă, când e iarnă şi-i şi cald.

D.G.: Şi v-au afectat condiţiile astea ale climei în timpul războiului?

Ş.C.: Obligat că ne-au afectat..ne-au afectat.

D.G.: Care erau sursele de venit şi locurile de muncă?

Ş.C: Locuri de muncă nu erau. Era, singur, la Paşcani, atelierul unde se faceau vagoane şii...cam asta era(nu se înţelege)..nu aveam făbrici..erau foarte puţine.

D.G.: Şi cei care nu lucrau trăiau din agricultură?

Ş.C.: Din agricultură, mai mult din agricultură, da...Absolut. Se îndeletniceau cu munca câmpului.

D.G.: Aţi fost refugiat?

Ş.C.: Da.

D.G.: Şi cum s-au desfaşurat lucrurile?

Ş.C.; Păi, am mai spus că noi, când au venit ruşii, eram aici şi eram între ei. Aici erau ruşii, iar dincolo , la Heleşteni, erau cazematele, erau nemţii şi cu armata română. Şi când i-au respins nemţii şi cu românii pe ruşi, acolo, în spatele frontului, noi am fugit repede după cazemate. Şi am luat...În căruţă ce puteai să iei de la o gospodărie? Am luat lenjerie din asta, care era făcută din pânză de fuior, ţesută, schimburi, nişte haine de îmbracat, plapume de învelit. Şi aveam un sac de făină, l-am luat în căruţă(...) şi cam asta am luat. Şi-am fugit după front. După ce-am venit înapoi, dupa ce s-a terminat războiul şi am venit înapoi, au rămas pe aici pe unde a fost frontul ....erau numai proiectile: erau cartuşe, fel de fel de focoase, erau un fel de grenade îngropate în pământ şi deasupra cu o sfoară. Cănd am ajuns acasă, era într-o 14 seeptembrie, era Ziua Crucii..şi m-am dus cu caii, cu nişte băieţi de-acolo, vecini de-ai mei. Şi mie-mi spunea de acasă: „Măi , nu umbla, că te omoară dacă umbli cu proiectile din astea.” În schimb, eu nu umblam, dar băieţii aceia, mai obraznici, s-au apucat acolo şi băteau de o piatră proiectilele acelea. Erau aşaaa, mari, de tun, de toate  tipurile. Şi când a venit tata, pe la vreo 8-9, ne-a văzut, ne- a împrăştiat pe toţi, ne-a fugărit şi pe mine m-a luat acasă. Mi-a făcut un şuc, am ajuns în fundul casei, şi zice: Da , stăpâniţi-l că nu-l mai aveţi dacă-l lăsaţi aşa. Ce să fac? Mi-a dat mama să mănânc nişte sarmale cu crupe, cu multe buruieni. Şi eu eram supărat, aproape să nu mănânc fiindcă m-a luat de acolo, de la joacă, ştii...Şi nici n-am început să mănânc bine , că s-a auzit o bubuitură aşă puternică de au zdrăngănit geamurile. Şi, nu mult, a venit o fată şi a strigat la vecinul acela: Ţaţă Lucreţie, ţaţă Lucreţie, ieşi afară, hai repede că au murit Petrea şi Mihai. Deci pocniseră nişte proiectile, unul din acelea, iar de la acelea au luat foc mai multe. Şi când s-au dus, ce să mai vadă?Ce să mai găsească? I-au găsit împrăştiaţi toţi. Au strâns în nişte coşteie bucăţi de degete, de picioare. Şi a luat fiecare căte un coştei de oase, dar nu sţiau ale cui sunt. Da..erau multe proiectiel, armătură din asta pe câmp, şi foarte mulţi au murit, înţelegi? Şi..asta este..Altceva? ce să-ţi mai spun?

D.G.: Unde aţi fost refugiat?

Ş.C.: Păi am fost în judeţul Roman, pe la ( nu se înţelege)...Valea lui Ion, la Şipote noi am stat, acolo este o comună, Şipote.

D.G.: Acolo v-aţi putut continua viaţa ca şi înainte sau totul s-a schimbat?Ce activităţi desfăşuraţi?

Ş.C.: Acolo, ce să zic, nu aveam nimic. Mai ajutam la agricultură , că era în timpul verii, unde stăteam noi, la oamenii aceia. Că noi am stat în cantonament , la cineva, la o gazdă. Ne-a dat o cameră şi stăteam acolo.

D.G.: Ce informaţii vi se furnizau despre război? Vi s-a spus din prima adevărul sau au încercat să mascheze oarecum adevărul?

Ş.C.: Nu, se vorbea pe larg că o sa vină ruşii şi o să fie război.

D.G.: Au încercat cei de la conducere să vă atragă de o oarecare parte, să-i susţineţi pe ruşi sau , dimpotrivă, pe nemţi?

Ş.C.: Nu, ţărănimea nu era nici într-o parte. Am auzit că au venit ruşii..şi se mai vorbea că vin comuniştii, că ne dăm cu dânşii. Cam asta era, înţelegi? Şi la biserică se povestea...adică ţinea preotul predică că o să vie regimul bolşevic şi să nu ne dăm cu dânşii că o să fie...

D.G.: Asta înainte de război sau în timpul războiului?

Ş.C.: În timpul războiului şi dupa asta, după ce s-a întărit securitatea, că după aceea nu mai avea omul voie să vorbeasca, că te-nchideau dacă spuneai treaba asta,ştii? Asta e.

D.G.: Care era statutul social al copilului? Cum erau trataţi, în general, copiii? Li se respectau drepturile sau erau forţaţi să muncească?

Ş.C.: Păi, ce drepturi...Unii mergeau la şcoală şi avea cine să-i dea la şcoală şi puteau părinţii să-i dea. Care nu, nu-i mai dădeau la şcoală, că nu aveau cu ce să-i îmbrace...şi nu mai învăţau carte copiii, înţelegi? Îi trimiteau cu vitele, la agricultura...asta era cu copiii. Fiecare cu familia..şi copiii...cum poate familia: (pe) care-i dădea la şcoală erau mai înstăriţi, mai ştiu eu cum, pe care nu, nu-i mai dădea...nu mai învătau carte. Erau mulţi care nu ştiau carte.

D.G.: Se practica munca în folosul „patriei”?

Ş.C.: Da, mai aveam impozite. ( nu se înţelege)..

D.G.: Şi, în timpul războiului, membrii familiei au fost forţaţi să lupte, să meargă pe front?

Ş.C.: Păi, au fost. Aveam doi fraţi care au fost pe front. Au fost concentraţi şi au mers prin Rusia , au luptat la Odessa, pe la cotul Donului, dar au venit înapoi.

D.G.: A, au supravieţuit.

Ş.C.: Au supravieţuit, da...

D.G.: Aţi pierdut rude în război? În diferite circumstanţe?

Ş.C.: Da, s-au pierdut... A murit un văr, care a plecat în război şi nu a mai venit. Nu s-a mai ştiut de dânsul, un văr de-al meu.

D.G.: Tot în Rusia?

Ş.C:  Nu se ştie unde au dispărut. Nu s-a mai intors înapoi. (nu se înţelege).

D.G.: Cum aţi reacţionat când aţi aflat că România a intrata în război?

Ş.C.: Cum să reacţionăm? Eram foarte îngrijoraţi.

D.G. Era ceva de aşteptat?

Ş.C.: De aşteptat, rău. Îngrijoraţi, cum o să fie, ce-o să se întâmple....când nu-i pace şi...înţelegi..asta era. Si nu ştiam cum o să fie dacă vine războiul, dacă ne ami întoarcem înapoi..(nu se inţelege).

D.G.: Care era imaginea frontului? Cum arăta frontul? Care erau relaţiile dintre cei care luptau? Cine lupta?

S.C.: Păi...nemţii...noi, armata română, eram cu nemţii prima dată, înţelegi? Şi am luptat contra ruşilor. Acum, între timp, mergănd pe front (nu se înţelege), armata română s-a dat de partea ruşilor, şi i-a fugărit pe nemţi..adică a în tors armele la nemţi şi s-au dat cu ruşii...asta a fost finalul războiului, înţelegi. De asta, când nemţii mergeau pe unde era armata română care a întors armele şi s-au dat românii cu armata ruşă, i-a fugărit apoi în Germania. Şi acolo, în Germania, le-a mers până marile puteri, care au fost Rusia şi cu America....că ăştia dirijau, purtau sforile, înţelegi...Şi America se temea de nemţi, înţelegi..Ţi-am spus că nemţii se credeau o naţiune mai nobilă, ştii. Ei, şi-atunci când a ajuns frontul cu nemţii...a trecut de Leningrad, Stalingrad, încolo, a ajuns aproape de Alaska, după meridian, atunci americanii au dat ajutor la ruşi, avioane şi muniţie, bombe de avion .  Şi-atunci i-au întors pe ruşi..ăăă, ope nemţi, de-acolo, înapoi, din cauză că americanii se temeau că dacă capitulează Rusia şi ajunge până la Alaska, dincolo de meridian, înseamnă că acolo se învecinează America cu Rusia, ştii. Si-atunci americanii au dat ajutor la ruşi, avioane şi cu armament, şi i-au întors pe ruşi ...pe nemţi înapoi. Şi armata română a întors armele la nemţi şi s-a dat cu ruşii . Ei, şi-au mers nemţii în Germania. A fost stabilit mai dianinte : ruşii şi amenricanii să o împartă în doua. A mers...jumătate a rămas cu ruşii şi jumătate...Au făcut Zidul Berlinului: partea aceea a rămas cu americanii. Deci au despărţit Germania în două din cauză că le era frică. Armata nemţească era foarte dotată  din punct de vedere (...) , cu mult armament, faţă de alte...faţă de ruşi, cum să spun, ştii. Şi ei...le era frică de nemţi. Si ruşilor şi americanilor.  Şi au spus :jumate rămâne la mine şi jumate la tine, şi au făcut Zidul Berlinului. Şi asat până când a început să cadă comunismul. Asta a fost..cum se spune..curentul ăsta politic în timpul războiului.

D.G.: Cum au fost primiţi ruşii, când au intrat în ţară la noi?

Ş.C.: (nu se înţelege) Când au venit ruşii prima dată, au venit paşnici, încolonaţi frumos, au venit pe-aici prin partea asta, ( nu se înţelege), prin Botoşani, graniţa de răsărit, aici. Ei, şi le-au ieşit înainte primarii , cu basam albă i-au primit, s-au cantonat pe la toate casele ca să doarmă...şi la noi au fost două căruţe, nişte caruţe (nu se înţelege) înalte, înalte, şi cai , nişte cai mari, aşa. Ş-apoi au stat cu noi , aşa, şi pe seară s-au dus prin partea Băicenilor, încoace, şi-au venit cu un butoi de vin de vreo suta şi ceva de kilograme şi cu o ladă de căruţă de găini împuşcate. Şi căutau, ca să le jumulească (n.r.găinile) , femei, dar femei...nu gaseai niciuna, înţelegi? Ş-apoi le-au jumulit ei acolo şi ..într-un cazan..carnea aceea au fiert-o. Au început să manânce, aveau nişte pâine din asta neagră de la dânşii de acolo. Şi au început să bea, iarăşi, nişte vin de ăsta nobil, de la ei, şi aveau nişte armonici, alţii ştiau să cânte...un fel fe acordeon, ştii. Şi au mai prins curaj. Tata era cu dânşii acolo, că noi eram în beci ţoţi(nu se înţelege). Şi-apoi unul plângea acolo..şi mai mulţi erau..erau şi nişte ofiţeri din ăştia, cu nişte haine aşa...pantaloni negri şi vipuşcă, şi nişte ...gradaţi aşa... Şi-i arăta lui tata că are acasă trei  clopeţi, trei copii, ştii, şi plângea. Şi-apoi, a doua zi, dimineţă, au primit masa toţi acolo..era acolo, în livadă la noi..( nu se înţelege)..mâncau acolo nişte conserve. ŞI-au plecat încolonaţi, pe drumul Heleştenilor, acolo unde-s cazematele, şi acolo i-a luat la ochi. Şi nu s-a mai întors niciunul. Pe toţi i-a omorât, înţelegi? Şi-apoi a venit din spate altă armată , ca lumea, cu armament, şi aşa a început războiul.

D.G.: Ce alte întâmplări din timpul războiului vă mai amintiţi?

Ş.C.: Ce să fie, întâmplări...întâmplări, astea erau..în general, în timpul războiului, era multă frică la lume. Şi aveau mulţi copii în armată , care erau pe front. Soţii cu copii au rămas..mulţi n-au mai venit de pe front..şi-au rămas..aştepatu să vină şi n-au mai venit(nu se înţelege). Cam asta a fost, în general, cu războiul.

D.G. Ştiu că în timpul războiului se vorbea despre discriminarea evreilor. Erau persecutaţi, se ştia de asta şi în ţară?

Ş.C.: Da, da, da(nu se înţelege)...o să-ţi spun. Păi, era în timpul războiului...erau mulţi evrei, înţelegi ( nu se înţelege)..dar noi aveam mulţi evrei, şi ei se ocupau mai mult cu negustoria asta. Aveau un fel de magazine, aşa..şi ei aduceau şi nişte stofă , lenjerie de asta, haine, ştii..Ei, şi ei...i-au depistat ruşii că erau, cum să spun eu, un grup de evrei cărora le spunea legionari, deci erau contra ruşilor, înţelegi? Ei, şi-atunci, i-au luat , i-au  arestat pe toţi evreii, i-au arestat şi i-au pus în nişte vagoane din astea de vite. Chiar niste colegi de-ai mei spuneau că a venit la Târgu un tren din ăsta plin cu evrei ..şi nu aşa...vagoane din astea de vite. Şi ca să-i omoare ce făceau? Luau si îi înfometau. Şi după asta veneau (nu se înţelege) ca le dau mâncare..Şi veneau cu nişte pâine şi nişte scrumbie, şi ei , de foame, mâncau. Şi pe urmă...îţî dai seama, când mănânci pâine şi scrumbie, îţi trebuie apă, înţelegi. Şi-apoi a cantonat ...a stat un tren aici, în Târgu-Frumos, şi nu aveau voie să coboare (nu se  înţelege) , că au stat vreo jumate de zi, mai bine. Şi mureau de sete, că dacă au mâncat pâinea aceea cu scrumbie. Şi arunca câte o...când se duceau santinelele în colo, aşa, ca să nu vadă, arunca câte unul o cămaşa, cum erau aici,în garnitura asta de tren..câte o cămaşa..şi-apoi o înmuiau acolo, uđă. Şi când o prindeau, toţi sugeau din cămaşa aceea de-acolo, înţelegi? Au murit mulţi. După asta, i-au adunat pe toţi (nu se înţelege), pe toţi evreii, şi au adunat şi ţigani. Şi i-au extermiant. Aici, la Târgu-  Frumos, este un cimitir numai de evrei. Şi după ce-i omora, făcea săpun dintr-înşii, că este la muzeu...este săpun din evrei.Asta a fost cu legionarii. Deci i-a omorât pe toţi. Ăştia au fost ruşii, cu legionarii. În schimb, în partea asta, la nemţi, nemţii şi ei au fost...i-au strâns pe toţi, şi ţiganii şi ..partea lor de-acolo, nu de la noi. I-au strâns şi i-au dus în Polonia, la Auschwitz, acolo , la Holocaust. Deci...i-au strâns sute şi mii de...aşa..erau cârduri acolo, femei , copii, mici, bătrâni. Şi i-au băgat acolo într-o, în nişte săli mari, cum ar fi nişte (nu se înţelege).. şi au spus să se dezbrace, că îi duc la baie. Şi după ce s-au dezbrăcat ei, i-au gazat pe toţi, le-au pus nişte pastile( nu se înţelege).  Şi i-au gazat pe toţi. Şi când a venit ( nu se înţelege) şi i-a încărcat, şi i-a pus în nişte gropi comune şi i-au astupat. Da, acolo la Auschwitz a fost Holocaustul. Asta a fost cu evreii.

D.G.: Au fost şi români duşi în lagăre, sau numai evrei?

Ş.C.: În lagăre au fost şi români care au fost prinşi pe zone ..în Rusia( nu se înţelege). Şi-au fost şi ruşi, au fost în lagăre.

D.G.: Şi erau toţi trataţi la fel? Toţi erau gazaţi?

Ş.C.: Pe aceia nu i-a gazat. După asta, care a mai scăpat,le-a  dat drumul şi au venit acasă.

 

 

Madalina Rusu:Aaa..[...]..Numele, varsta si tara

Leonid Levcenco:Ei pot sa incep sa spun. Ei ai pus?Mie imi spune Levcenco Leonid ,m-am nascut la 12 martie 1938 in orasul Iasi,  Romania.Parintii, tata era muncitor, Constantin, muncitor , lacatus montator la reparatii capitala al locomotivele din atelierul CFR din Iasi , mama, Olga, casnica.

M.R.: Si prima intrebare.

L.L.: S..s..Stai sa spun acusi si dupa aceea.Ma tin minte din , de la 2 ani, din 1940 cand a avut loc cutremurul cel mare.Tata era la Turnu-Severin.Noi cu mama cu fratele mai mare,care e cu doi ani mai mare decat mine si eu eram acasa , astea s-a intamplat noaptea .Eu dormeam intr-un patuc , din ..facut de tata din lemn ,cu .. de..vopsit in culoare verde , vis-a-vis pe diagonala in camera era o..un comod pe care era o..o.. noptiera , care ardea t..toata noaptea, ilumina.Cand s-a inceput cutremurul, mama ,m-am trezit ,am vazut , mama l-o trezit pe fratele mai mare si l-o trimis afara repede.S-a repezit catre lampa s-o  stanga ,m-o luat pe mine in brate , a luat servieta cu documente si am iesit afara si ne-am apropiat de portita care ne unea cu vecinii . La portita aceasta au venit si vecinii , familia Cusmir , cu cei trei copii ,cu Victor , Maricica si Geta.Si mama ma tinea tot timpul in brate ,dar in capatul, in coltul ograzii, cainele ,langa cusca urla foarte puternic . A stat asa mult timp si dupa ce cand s-o linistit am intrat in casa.Iata aceasta amintire foarte puternica si aceasta..acest  eveniment parca s-a intamplat ieri, asa parca vad acuma .Prima data despre razboi am auzit cand vorbea tata meu cu vecinii Cusmir si Ciobanu .In fiecare duminica ei cate un ziar ,aveau ei cate un ziar ,se adunau pe veranda casei noastre si discutau.Eu tin minte tot timpul 3 cuvinte rau : razboi, bomba atomica si Palestina, ei tot timpul , foarte des repetau aceste cuvinte ..da..de-acuma concret cu razboiul am facut cunostiinta cand a inceput sa fie bombardat Iasul de catre aviatia sovietica . In fiecare ograda era sapat cate o groapa adanca cu scari tot de pamant  si cand era alarma aiereana noi ne..ne ascundeam in acest adapost , in aceasta groapa.Interesant ca , vecinii nostri Cusmir , Victor ..cand..cand  a fost odata o alarma s-a ascuns cu bunica lui in acest ocol, in aceasta groapa . Si la un moment dat Victor spune : „Bunica , iesim de aici mai repede  , bunica”.Parca a presimtit ceva . Si el repede au iesit si cum au iesit , s-au departat putin , in groapa lor a nimerit o bomba si a explodat acolo .Iata ce inseamna o presimtire a unui copil .Mai tarziu de acuma cand s-a apropiat frontul de orasul Iasi ,s-a apropiat frontul de Romania , in urma deciziei Marelui Stat Major si  ordinul Inspectoratului CFR, toti muncitorii atelierelor CFR din Iasi impreuna cu familia lor au fost evacuati in Banat . Ne-o dat la dispozitie vagoane de marfa curate a...Tata a pregatit , fiecare a pregatit bagajul care ce se putea  de luat  ,sigur ne-am luat noi un ,a... am luat mai intai lucurile necesare .Si..trebuia sa ,muncitorii, noi , toate familiile in acest [isou?] o trebuit sa plecam  mai inainte ,iar muncitorii mai ramaneau  inca pe cateva zile in oras, in Iasi, sa conserveze utilajele atelierului . Mama in ziua aceea cand a plecat i-a facut tatalui mancare ,a lasat pe plita , felul unu , felul doi ,tot ce trebuia si am...tata ne-a petrecut la tren.Tata n-a incuiat usa pentru ca ,iata ia din moment in moment  trebuia sa intre in oras armata germana care era in retragere si a slobozit numai cainele .Ne-a ptrecut , noi am pornit si cand tata a venit seara de la lucru in casa era nemti .Acesti nemti mancau mancarea , stateau la masa si mancau mancarea pregatita de mama .Tata a facut semn,semne , prin semne el a aratat ca e stapanul acestei case .Nemtii l-au poftit si pe dansul la masa. Au inceput prin semne sa faca , sa comunice si cand colo s-a dovedit ca unul din acesti nemti a fost prizonier in Rusia si stia limba rusa si tata  fiind stiind tot   limba rusa  foarte repede au inceput sa discute .S-a constatat ca toti acesti soldati  nemti  erau muncitori ca si tata, si tata fiind un om foarte comunicativ foarte repde o gasit limba  cu dansii .

[...] un episod interesant..daca ii dupa ..interesant eu stiu.

Cand trenul nostru , peste un vagon de noi era si un muzicant , un acordionist din Iasi .El nu stiu ce relatii avea la..cu atelierele CFR dar mergea intr-un vagon.La fiecare popas , dar popasurile le faceam foarte des , el punea , el era un barbat inalt, frumos ,avea un acordeon ,iesea cu un Tarzan adevarat , avea un acordeon mare alb , stralucitor si cand la fiecare popas el pune scaun in mijloc trenului, vagonului  si canta , muzica fantastica . Eu ma coboram , si in fata ,ascultam, coboram in fata vagonului si ascultam .Niciodata eu nu m-am adresat lui , nici el nu mi-a spus nici un cuvant , da fantastic  canta , extraordinar .Insa el  ,si n-a ajuns pana la destinatie pentru ca nu departe de Timisoara el s-a impuscat dintr- o arma de vanatoare. Sigur pentru mine asta a fost o tristete foarte mare   si acuma cand imi aduc aminte de dansul , imi este foarte jele si trist ,dansul ii spunea Serban ,  eu ii cunosteam si prenumele lui , insa am uitat prenumele lui .Ajungand la Timisoara , muncitorii , parintii nostrii de-acuma erau acolo, pentru ca au mers cu alt tren si au venit cu o viteza mai mare . Ne-au debarcat si ne-au reprtizat la deal in jurul Timisoarei pe toti muncitorii in diferite sate.Noi am nimerit in satul Lovrin , sat de sasi, nemti . Am nimerit la 2 batranei , lui ii spunea Blascu Petru , oameni foarte cuminti , ne impacam foarte bine .In timpul asta cat am stat noi acolo , in perioada cat am stat noi , el a decedat .Acest domn Blascu Petru a lucrat in primaria orasului Timisoara. Satul acesta a fost , pentru noi  o poveste , a organizat obiceiuri frumoase, traditii frumoase, un cimitir extraordinar , niste capodopere , cavourile acelea din marmura si granit alb , roz ,diferite culori erau . Si cand , tot in acest  sat Lovrin a fost evacuat si conservatorul din Timisoara cand se apropia de acuma frontul .Si in fiecare zi la ora 4 dupa masa , studentii  acestui conservator  cu..cantau pe piata din ..din acest sat .Foarte frumos , imbracati intr-o forma frumoasa , pantaloni scurti de catifea , camasa alba .Perioada aceasta cat am stat noi acolo erau..era  si armata germana .Intr-o zi noi am vazut cum , pe strada centrala a fost escortat un,unul din ,un sarb [c-o cealmanca?], cu mainele la spate si tot spuneau ca acesta e  partizan .Pe dansul l-au dus la comendatura si s-au , dupa aceasta dupa o perioada petrecuta acolo , nu prea indelungata , s-a auzit 2 impuscaturi , lumea spunea ca l-au pe acel partizan .Tot in perioada aceasta cat erau nemtii , unii muncitori ca si tata meu ,s-a intors ,cand se apropia de-acuma frontul de Timisoara .Toti muncitorii de la atelierele CFR n-au mai venit acasa , cum veneau de obicei seara si dimineata sa plece la loc , da au fost lasati la locul de lucru , insa cativa muncitori 2 sau 3 s-au intors sa-si ia , au incalcat aceast ,aceasta  regula si s-au intors in Lovrin , s-au intors acasa ,la familia .Nemtii i-au declarat partizani , i-au dus in cimitir si i-au impuscat .Pe noi , toata lumea a fost chemata sa vada executia aceasta .Eu cu mama ne-am ascuns si nu ne-am prezentat, nu am vrut sa vedem acesta situatie tragica . Cand s-a apropiat frontul  de satul Lovrin , strada in care traiam noi a fost impanzita de unitatile germane si nu departe unul de altu pe ziduri , ca acolo , ca gardurile iesite ,erau zidite din piatra au pus mitralierele impotriva armatei ruse si asteptau sa vina,sa inainteze .Noi , familia noastra , mama , fratele mai mare si eu ,stapanii casei si inca 2 familii ,ne-am ascuns in beci la acest stapan .

Lupta pentru eliberarea acestui sat s-a dus 48 de ore . Noaptea cand deschidea usa , fratele meu mai mare , tot timpul se apropia de usa ,se ridica pe scari si deschidea usa si vedeam cum falfaie obuzele de tun , pentru ca nu impuscau in sat ca sa nu distruga populatia pasnica , impuscau asa peste sat si vedeam cum zboara aceste obuze.Nemtii  spuneau „Bora , inchide usa ,Bora”,dar Borea fratele meu mai mare spunea va el vrea sa vada daca nu cumva vine tata , se intoarce tata din tren de la Timisoara.Ce sa va mai povestesc ? In perioada aceasta cand de-acuma a venit armata rusa , de-acuma a ocupat Lovrinul , s-a stabilit comendatura.Comendatura a inceput sa controleze populatia .Noi fiind evacuati acolo, foarte repede ne-o depistat ,si parintii fiind din Basarabia , ne-au obligat sa ne intoarcem in Basarabia.Am lasat si casa si masa tot in Iasi .Mama a declarat greva foamei o saptamana ,era si gravida de-acum cu fratele acesta mai mic Costica, care a fost la Baikonur colonel medic militar.Da, dar dupa o saptamana de greva foamei ,ea si-a dat seama ca noi o sa ramanem fara dansa ,cine o sa aiba grija de noi , si ea a refuzat insa foarte grea a fost clipa asta .Cat a stat de-acuma armata asta sovietica in Lovrin , intr-o zi parintii s-au hotorat , „Ia sa invitam niste soldati simplii sovietici si s-ai ospatam , s-ai punem la masa „. Mama s-a pregatit , a pregatit masa si noi cu tata  asa pe ora douasprezece  am iesit in strada  cu fratele mai mare , tata ne tinea de mana , ne-a dus pe ,am iesit din strada noastra pe una asa mai larga , paralela cu cea centrala .Mergem noi asa pe trotuar si in fata noastra merg  3 militari rusi , un ofiter asa josut  si 2 soldati mai inalti asa cu automatele.Cand ne-am apropiat de dansii , tata le-a spus  ruseste „zdraistvuite”, cand ofiterii aceia l-au vazut ca tata  stie ruseste s-a enervat si au inceput sa zic la tata „Ah, dezertir” ,ah adica dezertorule si le-a dat comada soldatilor sa-l aresteze pe tata .Soldatii l-au arestat pe tata si i-au zis  ” la comendatura” .Ofiterii mergeau in urma lui tata,iar tata ne facea cu mana semn sa ramanen tot mai in urma si mai in urma si pe tata l-au dus la comendatura.Comendatura era nu departe acolo de scoala noastra langa o moara.Noi nu ne-am apropiat aproape,dar dupa colt tot timpul ne uitam ce face tata.Tata era acolo,statea langa comendatura aceea si un soldat cu arma il pazea pe tata.Tata tot timpul ne facea semn sa plecam,sa plecam...noi asteptam,asteptam si il vedeam pe tata ii acolo.A inceput sa se intunece,am orgit de-acuma,noi vedeam tot mai greu si mai greu il vedeam,il desluseam pe tata.Se intuneca de-acuma de-a binelea,si cand colo,auzim in spatele nostru:”Borea,Leonea,veniti incoace”.Tata ne-a luat si dupa asta n-am mai invitat soldati.Intrau soldati asa,fie ca ei tot timpul controlau toate casele,absolut toate casele controlau zi la zi si unii veneau,altii se duceau,unii se duceau,altii veneau,controlau pe sub pat,daca n-aveam ascunsi soldati din si asa mai departe.Tot in perioada asta cat era armata sovietica in sat s-a intamplat asa un caz,iata,chiar cu oamenii de vis-a-vis de casa noastra.Vis-a-vis de casa noastra traia o familie,avea un  fecior de 20 de ani si parintii acestor oameni asa de vreo 80 de ani,o batranica si un batranel,si e interesant ca tot intr-o noapre,iata,tot presimtire,ce inseamna presimtire.Dormind acolo,casele erau asa ca...cum se spune...peretele era chiar pe marginea trotuarului,si batranica ii spune mosneagului:”Hai sa iesim din camera acesta,hai sa ne mutam in alta camera”.Cand s-au mutat in alta camera,o grenada a explodat,un soldat rus,trecand pe acolo,nu stiu ce I-a parut si a aruncat o grenada si a explodat.Iata ce inseamna presimtire.Sin noi a doua zi ne-am dus si am vazut acolo,daca ei dormeau pe perine,perne,perine,tota camera plina de puf din perinele acestea.Erau multe cazuri.Noi ,dupa ce s-au terminat luptele pentru satul acesta,au ramas foarte multe munitii.Ce faceam noi,baietii:noi luam patroane,gaseam patroane,mai ales patroane,cartuse de acestea pentru mitraliere de avion,luam cate 10-12 bucati,scoteam glontele,le asezam unul langa altele si putin inclinam si scoteam putin praful de pusca din aceste patroane,cartuse si le udam si dadeam foc dintr-o parte,ne dapartam si acestea impuscau ca o mitraliera.Sigur,norocul nostru ca nimeni n-a fost ranit,nimic.Ei,au fost multe cazuri.Dupa asta,im timpul asta cat erau sovieticii acolo,foarte multi nemti au plecat,au ramas magazine,case parasite,unii oameni luau lucruri,dar alaturi de scoala noastra era un magazin cu jucarii pentru copii.Baietii din clasele mai mari au facut o gaura in peretele acesta si noi la recreatie intram in magazin si ne jucam cu acele jucarii,si la o jucarie ne parea ca asta e a mea,ca vedeam alta mai ineteresanta,asta o aruncam si luam alta jucarie si asa pana auzeam sunetul din nou la clasa.Cnd auzeam sunetul ca se termina recreatia,noi repede aruncam toate jucariile unde se nimerea si fugeam in clasa.Peste drum de noi,de scoala noastra,era biserica catolica intr-un parc frumos acolo.De-a lungul strazii era o cladire de 40-50 de metri,cladire in care a fost evacuat Conservatorul ,cand Conservatorul s-a retras impreuna cu armata germana,acolo a ramas in fiecare camera cate un pian,multe lucruri personale si era un subsol lung,lung cu multe usi metalice.Si intr-o zi urcam acolo in clasele acestea ,in camerele acestea,a venit un soldat rus,probabil ca el a fost,a avut insarcinare sa controleze subsolul .Ne-a luat pe cativa baieti,eram si eu cu dansii,si ne-a coborat in subsol.Lumina nu era,el numai cu lanterna lumina si deschidea fiecare usa,erau foarte multe usi si se uita daca nu este cineva.Noi nu ne temeam ca eram cu soldat cu arma,dar dupa asta iata ca am mai crescut si acum mi se trec fiorii cum am putut noi asa sa trecem prin asa intuneric.Si iata asta erau multe lucruri,de acestea multe au fost.Cand ne-au impus pe noi sa venim in...Basarabia,ne-au suit in tren si...

M.R.:Cum adica v-au impus?

L.L.:Ne-a obligat.

M.R.:Cine?

L.L.:Armata sovietica.

M.R.:Dar trebuie sa explicati.

L.L.:Armata sovietica ne-a obligat sa ne intorcem,sa venim in Basarabia,am lasat si casa si masa,am trecut prin Iasi,mama n-a vrut sa coboare din tren,ea plangea tot timpul,noi cu tata ne-am dus ,am vazut casa noastra,ne-am luat ramas bun.Vecinii au spus ca cu o zi inainte au venit soldatii rusi si au scos geamurile si usile pentru foc,ca era iarna,frig,asta era in luna februarie.Ne-am dus la vecinul nostru Ciobanu,ne-a coborat in beciul lui si tata,ca maistrul avea tot timpul dansul creta si a scris ”Adio!” familiei Ciobanu,prietenilor nostri,pentru ca Ciobanu avea un fiu de seama mea si eu tot timpul ma jucam cu dansul,ne jucam cu dansul,cu vecinii,cuGeta,cu Maricica,si eu cand ma trezeam in Iasi cand eram mic,prima intrebare cand ma trezeam ”Dar unde e Ionel?”.Noi,cu Ionel si cu ceilalti vecini la capatul strazii,si la capatul strazii era in ses foarte mare,unde vara veneau,se adunau din toata tara planeristii,se antrenau si chiar se intreceau acolo.Si iata ne-am intors,ne-au adus in Chisinau,am stat 2 saptamani in Caratidin,dupa asta tata a ales Petuci,in Moldova era,in Republica Moldova era,Basarabia arau 3 depouri  unde tata putea sa lucreze:Balti,Chisinau si Tighina si fiinca Balti era la nordul Republicii,unde erau toate rudele noastre,tata a ales sa plecam la Balti.Ne-am dus la Balti acolo,am gasit o gazda intr-o casa,la pamant,nu departe de gara si acolo...cu podea de lut.Cu o zi inainte noi de a ne muta la gazda aceasta a fost inmormantat stapanul casei care a murit de tifos.Peste un timp oarecare m-am imbolnavit si eu de tifos,insa la spital nu m-au dus fiincdca daca m-ar fi dus la spital,eu as fi murit acolo.Si noaptea,vazand parintii mei ca eu de-acuma mor,ma fac rece de-acuma,tata e pus o cana emailata de 3 sferturi ,a facut ceai,mama avea tot timpul dulceata de zmeura si mi-a dat cu de-a sila sa beau acest ceai.M-a invelit bine intr-un cojocel ,in multe,multe,mi-au lasat numai ochii si nasul si gura sa respir si spre dimineata mi-am venit in fire si in asa fel m-au salvat.Tata s-a dus sa se angajeze la lucru la depou,la depou i-au spus sa prezinte un certficat de la Comisariatul Militar ca el are dreptul sa fie angajat.A plecat la Comisariat si i-a spus sa revina peste 10 zile.S-a dus peste 10 zile,a facut comisie medicala si l-a mobilizat...in armata si sa-l pregateasca,sa-l trimita pe front.Noi...”Tata,ce sa fac?”,mama in gradina,noi nici nu stiam ce sa facem,cum sa...tata a spus ”Eu nu pot sa plec,uitati,familia in straini aici,nu avem pe nimeni,sotia e gravida”,dar lui i s-a spus acolo ”N-avea grija ca puterea sovietica o sa aiba grija de familia ta.Ce sa faca tata?Tata s-a dus la o piata acolo,nu departe de unde locuiam noi la gazda,era o piata.Tata a inceput sa strigeprin piata:” Cine-i din Nadusita?Cine-i din Nadusita?”,dar Nadusita care era pe malul raului [neclar],la 25 de kilometri de Balti traia sora lui cea mai mare.Doi oameni au raspuns si au spus ”Noi suntem!” si tata a scris o scrisorica cu rugamintea si sa-i transmita  aceasta surorii.Tata a plecat pe front,eu 2 zile am plans,am plans tot timpul.Tata a luat cojocelul asta care a fost pe [neclar] ca sa nu-i fie frig in armata acolo.Am plans 2 zile,a treia zi eu vreau sa plang,nu puteam sa plang de-acum ,nu aveam lacrimi,si atunci m-am gandit eu si ma intristam,de ce n-am plans eu primele 2 zile cand la mine curgeau toate lacrimile.A trecut un timp,2 saptamani,da ce a plecat tata in armata,si au venit 2 carute din satul de langa Nadusita trimise de matusa,de sora lui si ne-a luat in sat acolo.Si asta a fost scaparea noastra.Ei,tata ne scria scrisori si s-a primit asa cand tifosul meu  l-a ajuns si pe tata.Pe dansul il pregateau in orasul Ananiev,il pregateau de-acuma sa-l trimita pe front si faceau instructii si iata era in spital.Si 9 mai 45’,sfarsitul razboiului,l-a prins cand el era in spital.A mai stat el acolo in spital,a iesit din spital si mergand asa pe strada catre unitatea in care el era scris,era fosrte slabit si se clatina.In urma lui,un soldat striga:”Soldatule,stai!Ce te clatini?Esti beat?”.Tata spune:”Nu,eu sunt dupa spital”.Si acest ofiter i-a spus:”Maine sa te prezinti la Comosia Medicala si o sa te controlam”.Tata s-a prezentat la Comisia Medicala si Comisia Medicala a considerat ca el trebuie sa fie eliberat din armata  si trimis acasa.In asa fel s-a terminat razboiul petru noi.Iata,asta e.

:Cum v-a afectat personal cel de-al Doilea Razboi mondial?

:Iata,am pierdut casa,am pierdut masa,tot ce am povestit eu a fost...toate efectele razboiului acesta.Ei,cand de-acuma s-a terminat razboiul s-a inceput o perioada si mai gra care tot au fost consecintele acestui razboi.Iarasi,avand casa in Iasi,am fost nevoiti sa traim la gazda,intr-o cameruta,greu,dupa asta  a venit perioada de foamete organizata,deportarile,depozitele foarte mari,iata acestea sunt consecitele razboiului.