Interviu Ana Maria Palade

 

Interviul realizat are drept intervievat o doamna in varsta de 86 de ani pe nume Ceparu Ludmila  de profesie fosta profesoara.Aceasta relateaza intamplari din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial,drame pe care ea insasi marturiseste ca nu le poate uita niciodata.Aceasta povesteste cum razboiul debuteaza cu lupta de la Tiganca,localitate apropiata de cea in care s-a nascut aceasta si cum tatal sau incerca sa-si linisteasca copiii,tinandu-i in brate o noapte intreaga.De asemenea,intervievatul a fost martor la diferite scene violente cum ar fi trecerea carutelor incarcate cu persoane ranite din razboi sau chiar decedate,precum si faptul ca soldatii se aprovizionau din animalele satenilor,luandu-le direct de pe campul pe care acestea pasteau.

Fiind nevoita sa plece din satul de pe malul Prutului,familia acesteia incearca sa-si tina copiii cat mai aproape si sa ii fereasca de posibilele primejdii.Intorcandu-se insa acasa,nu mai gasesc nimic din averea lor de o viata,aceasta fiind principala pierdere in urma razboiului,pe langa impactul psihologic pe care acesta l-a avut asupra lor.

 

 

Data : 5 dec -15 dec 2013

Locul: la domiciliul actual al intervievatului(str.Bujorului,nr 3 ,Pascani)

Numele intervievatului: Dominte Ilie nascut in satul Soci,in anul 1933(apartinand de comuna Miroslavesti)

Numele intervievatorului: Rusu Alexandra-Maria(nepoata)

Tema: Impactul psihologic pe care l-au avut cele 2 razboaie mondiale

 

 

A venit intr-o zi la noi in poarta un domn care mi-a dat mie o foaie pentru tata.Acea hartie era ordinul de chemare al tatei in razboi.I-am dat-o in casa;si a 2 a zi tata si-a pus intr-un sac cateva schimburi,o bucata de mamaliga si a plecat.L-am urmarit pana ce a trecut dealul ;si noi am ramas acasa 6 copii orfani,de aici a inceput greul.Aveam o vacuta care ne hranea si un frate mai mare care avea grija de noi.Ne facea mamaliga si foc in casa.Plecand tata in concentrare a facut o plangere la Ministerul Sanatatii si Ocrotirii Sociale (asa se chema atunci)ca a ramas vaduv cu 6 copii ,iar el este plecat in concentrare si copii n-au ce manca acasa si a rugat sa fim transferati intr-o casa de copii;si ne-a aprobat(..)si am intrat in casa de copii de la Targu Ocna.Eram 36 de copii acolo(orfani).Cand frontul din Rusia se apropia tot mai mult de Romania si romanii au intors armele asupra nemtilor,a inceput retragerea.Nemtii l-au tot ce gaseau cu ei,ca si prada de razboi,printre care am fost luati si noi,cu intreaga colonie,urcati in masina si din masina urcati in tren la Targu Ocna si dusi in Germania in regim de sclavie.Am mers cu trenul 6 luni de zile in vagoane de marfa;acolo era dormitorul,acolo era bucataria,acolo locul de joaca,baia,wc-ul.In Germania eram cazati in diferite lagare,eram evacuati din lagar in lagar din cauza ca se apropria frontal;am stat in lagar la Erfurt,la Dachau(etc)Am plecat in iunie din Romania si abia la Craciun am ajuns inapoi in tara.Nu am avut o destinatie precisa.De acolo cand se apropiau sarbatorile de iarna am ajuns in Slovacia intr-o comuna numita V.;acolo era o scoala generala cu 4 etaje si acolo copii din sat invatau de la gradinita si pana la liceu.Si noi am fost cazati in 2 camere la etajul 2;acolo ne-a prins sfarsitul razboiului.Dupa terminarea razboiului ne-am intors in tara.Acolo noi ne jucam,ne hraneau oamenii din sat,copii ne aduceau jucarii,ne jucam cu ei;ei invatau limba romana de noi,noi de la ei ceha,unii erau si nemti si am invatat si de la ei germana.Am stat pana la 9 mai cand s-a semnat armistitiul de pace;dupa 9 mai a inceput reintoarcerea in tara,repartitia.Am venit cu o directoare care avea grija de noi cu ea am plecat si cu ea am venit toti copii,nu ne-a pierdut pe nici unul pe drum.

Cand ne-am intors era saracie,era grajdul ars,saracie ca dupa razboi.Cat timp am mers cu trenul erau zile cand ne bombarda si stateam cu trenul in camp,in padure cate o saptamana pana se repara linia.De mancare ne dadea din cand in cand Crucea Rosie ca stia ca suntem copii deportati;ne dadea o felie de paine,cu marmelada,o cana de ceai si restul ce gaseam noi prin gunoaie.Cand veneau bombele ne adaposteam ne bagam in gropi,dup ace trecea bombardamentul plecam mai departe.Ca si copii mici nu ne-am dat seama de gravitatea evenimentelor din jurul nostru.Tata era sarac lipit pamantului,mama murise si nu era nici mamaliga pe masa nici nimic,deci era o situatie destul de ingrijoratoare/penibila.Acele momente imi trezesc acum sentimente de tristete si suparare si fac comparatie intre copiii de astazi si cei de atunci care eram.Ca sa cauti de mancare prin gunoaie,sa nu te spele nimeni,sa nu stii unde ai sa dormi diseara,iti trezesc niste sentimente dureroase raportat la vietile copiilor de acuma.Acum totut  e diferit;atunci daca mancam o felie de paine cu ceva ..si mai mancam seara,iar eu cu alti copii mergeam cand era sezonul in padure si mancam fragi,si cautam radacini de baraboi(e o planta care face niste bulbi cat degetul,asa ca ridichea)le curatam si le mancam.

La lagarul de la Erfurt se intra trenul plin cu detinuti ,cu prizonieri etc pe natiuni si erau 2 randuri de baraci si se descarca fiecare vagon la natia lui,iar noi copii am primit o baraca diferita;dimineata la orele 5 venea santinela si ne spunea:scularea;ne sculam ,ne imbracam si ieseam afara ca sa ne numere sa vada daca nu a fugit cineva,acitvitati nu aveam.In lagar ne dadea multa ciorba de varza,de gulii,cateodata cu carne,oase de cal de vite si putina paine pt ca nu era altceva.Nemtii aveau de alimentata armata germana,iar la ei painea catre populatie era data numai la cartel,deci foarte greu se obtinea macarea pt ca trebuia intretinuta armata ,institutiile statului,plus lagarele de concentrare.Doar copii mai mari erau pusi si faca curatenie cu santinela.Am morti in urma bombardamentului,dupa ce trageau rusii veniti cu tancurile;am vazut nemti prizonieri la rusi si rusi prizonieri la nemti.Nu am pierdut rude sau apropiati,noi fiindca eram frati am stat uniti si ne-am regasit,doar 4 am fost luati in Germania,fratele cel mai mare a stat acasa si unul mai micut a murit de foarte mic,inainte de toate acestea.

In Cehoslovacia atmosfera era frumoasa,a fost o iarna frumoasa;pomii erau incarcati de omat,ne dadeam cu saniile cu copii din sat;ei cand veneau dimineata la scoala ne aduceau pachetel care ce primea de la ai lui,cum e acuma cu sponsorii care trimit cele necesare orin orfelinate etc.

Atuncea nu se vorbea de anti-Semitism ,nici intre noi si nici catre populatie;doar nemtii erau cunoscuti ca fiind impotriva evreilor,polonezilor,rusilor..si ii bagau in lagar.

Ne duceam catre Germania si cam prin Austria ne-am oprit intr-o gara unde am stat 3 zile;noi copii am iesit la jucat si cautam de mancare;unul mai mare a gasit un vagon cu melasa,cred ca cunostea si stia ca e dulce si ne-a dat cu degetul pe la gura la toti si ne-am dat seama ca e dulce si ma tras de maneta si am dat drumul la melasa pe jos;luam cu pumnii,dadeam pe noi,ne-am uns toti de melasa,cand am venit inapoi la vagon directoarea si-a pus mainile in cap,trebuia sa ne spele cu femeia de serviciu si ne-a spalat pt ca eram naclaiti,altii s-au dus cu painea si uns-o toata  in melasa.Si  am plecat mai departe pt ca linii erau bombardate,dar se circula greu,prima data se cauta sa se distruga mijloacele de transport caile ferate si soselele.Cand dormeam in general erau paturi comune pe 2 randuri si dormeam unul peste altul si erau si supraetajate,altii se urcau deasuppra noastra si isi mai dadeau drumul pe ei si curgea pe noi;cel mai rau era cand ne scotea dimineata la numarat,noi copiii eram somnorosi,eram suparati.

La un moment dat cand ne jucam printre linii fratele meu Mihai a calcat intre cele 2 linii cand s-a schimbat macazul si i-a ramas blocat piciorul;ce mai tipa si noi copiii in jurul lui,cum sa-l tragem sa-I scoatem piciorul de acolo si ne-a vazut ceferistul de la turn si a schimbat macazul inapoi si l-am tras;I s-a prins doar calcaiul si nu a avut leziuni si tot el in Slovacia a fost bolnav de gripa si noaptea delira si copiii ii purtau de grija lui si-l intrebau daca vrea de mancare,jucarii,pantaloni,papuci(in ceha).

Tata nu mai stia nimic de  noi,a dat anunt la ziar,la stiri la pierderi,pe urma s-a dus la biserica si ne-a facut de inmormantare parastas;ne credea morti,dar am revenit in tara cu trenul si ne-a oprit la pascani si acolo un politest a sunat la Miroslavesti sa intrebe daca intr-adevar noi suntem copii pierduti pe care-I cauta mos Dominte;s-a intamplat ca tot atunci trecea un satean cu caruta,venea de la Campu Lung si mergea la Soci.Eu si cu fratele meu mai mic am fost luati de el in caruta ,iar fratii ceilalti mai mari(2)au luat-o pe jos la goana pana acasa pt ca stiau drumul.Vai ce bucurie pe tata cand i-a vazut pe ei ,primii, pe deal ca-l striga,si dupa 2 ore am ajuns si noi .(pana sa ajungem la pascani 2 soldati rusi erau cu noi in tren si de dragul amintirii copiilor lor ne-au dat sa mancam paine si conserve de carne de cal si ne-au predate la seful garii din pascani)